‘Plimbare prin frumos’

E foarte, foarte, foarte greu sa ai copii!

Imi aduc aminte de mine inainte sa o am pe Luna. Priveam catre oamenii care au copii si vedeam o combinatie intre super eroi si napastuiti de soarta. Gandeam si eu cum gandesc acum majoritatea amicilor cu care vorbesc despre faza asta cu a fi parinte. Atunci cand nu ai copii pare absolut halucinant tot ce se intampla. Totul pare un efort continu si fara sens. De ce ai renunta vreodata la viata pe care o ai? Esti tembel? Ai sindromul sacrificatului? Pare absolut epuizant, extrem de greu sa le duci pe toate, nu mai ai timp de nimic si de nimeni.

Vorbeam intr-o zi cu o amica. Care imi zicea…ce draguta e Luna, bla bla, bla…Da’ eu nu as putea face vreodata ce faci tu. Cum te descurci? Ai si animale…Cred ca iti trebuie o armata de bone, femei de serviciu, etc. Si era convinsa, dar absolut convinsa ca eu traiesc cu dorinta zilnica de a fugi in lume. departe de toate si de tot.  Si o inteleg perfect. Si eu priveam asa lucrurile inainte. Eu mai am si chestia ca nu-mi plac copiii. Nu mi-au placut nicioadata. ii tolerez, insa nu-mi plac. Nu am nici o atractie catre copii, nu mi-a venit niciodata sa-i smotocesc. Nici acum de cand sunt mama nu am asta.

Mirarea i-a fost cand i-am spus ca eu nu simt nici sa fug in lume, nici ca este foarte greu. Asa cum se mira mai toti prietenii care imi pun niste intrebari retorice din punctul lor de vedere. “Dar nu dormi noaptea” Ba da, dorm. “Dar nu mai poti sa iesi in oras” Ba da, pot. “Nu poti iesi la dicoteca” Nu-mi trebuie, merci. Am iesit vreo 20 de ani.

Conversatia cu amica mea a curs foarte armonios. Si am lasat raspunsurile sa curga natural, cu fix ce simt. Eu muncesc de la 17 ani. Am peste 20 de ani de munca. Am ajuns in multe momente absolut epuizata. Nu am dormit noptile, nu am avut timp de mine, de viata personala. Am momente si acum cand ma simt epuizata? Oh, da! Desigur. Numai ca sincer, simt altfel aceasta epuizare. Mi-am sacrificat de multe ori bucatele din mine si am trecut deseori granita devenind un veritabil workoholic. Asta te face cumva sa privesti mereu catre ce dai. Dar ca parinte…muama cat primesti!

Inainte puneam absolut toata energia pe care o aveam in slujba altora, in lucruri exterioare si bagam bani in buzunarele sefilor si ale mele. Acum poate e o cheltuiala de energie mai pare pe alocuri. Insa o canalizez in special catre casa mea. Cand privesc peste umar, la viata mea inainte sa fiu parinte mi se pare ca era extrem de goala, indiferent de cat de plina era.

Am foarte putine momente de respiro. De la inceputul pandemiei am renuntat si la tanti care venea o data pe saptamana sa ma ajute un pic cu curatenia. Am 2 pisici si un caine pe langa copil. Nu este zi in care sa nu trebuiasca sa fac curatenie. Sa spal, sa calc. Sa fac mancare. Sa strang ce imprastie toata lumea. Sunt implicata si intr-o firma. Unde trebuie sa-mi zbarnaie creierii zilnic. Ador sa-mi petrec timp cu Luna si nu am vrut sa fie crescuta de bone. Prietena mea cea mai buna vine cateva ore pe zi sa ma pot concetra real la diverse. Si Tudor, bineinteles, care este extrem de implicat. De dimineata pana seara tarziu sunt titirez. Nu stau o clipa. Insa cand am stat vreodata?

E greu sa ai copii? O fi. Comparat cu ce? E doar o canalizare diferita a energiei. Eu o canalizam mult in exterior. Acum o canalizez spre interior. Si-mi place maxim. Si nu-mi doresc nici o clipa sa fie altfel. Iar copchilul asta al meu este senzatie. Si tot ce-mi doresc este sa-i fiu spate.

 

Dragostea de sine? Rahat de bou!

Oriunde te intorci, mai nou, dai de ceea ce oamenii numesc “self love” si moduri in care ajungi sa te iubesti. Carti, sfaturi, coaching, liste, pasi, topuri, ce vrei tu. Sub forma fizica sau digitala, video, fotografii cu vobe de duh scrise italic, desene colorate si inimioare.  O auzi si pe aia cu: Inainte sa poti iubi pe cineva trebuie sa te iubesti pe tine. Chiar si eu am semi infascat-o la un moment dat. Ca na, e vorba aia. Cand 4 oameni iti spun ca esti beat, e timpul sa te duci la culcare (sau cum era?).

Mai stiu o vorba buna din batrani: Iubirea de sine nu miroase a bine (stiu ca-i cu lauda, insa, credeti-ma, e acelasi lucru). (more…)

De 11 ani, dependenta de Whiskey

Totul a inceput  cu prima mea tentativa de a ma intoarce in Romania. De ce prima? De ce tentativa? Pentru ca am esuat lamentabil. Si m-am intors la Paris dupa putin timp. (more…)

Cum s-a asezat Octav peste mine

Unele lucruri vin peste tine si iti dau putere in voce de urli din tot inauntrul tau, altele vin ca un val din ala de te ridica, te coboara, trece peste tine, se aseaza in tine si pe tine. Cel din urma e Octav. Am vrut sa scriu, insa nu am putut sa o fac dupa ce l-am vazut. E emotie. Emotia trebuie sa o lasi sa se aseze. Dupa ce o simti si isi gaseste locul, ii poti da si o voce. (more…)

Adela Popescu m-a lasat cu gura cascata

Ieri am fost la Muzeul Antipa la evenimentul de lansare a campaniei Orbit daruieste zambete. Frumos tare la Antipa, mi-a placut cat am apucat sa vad. O sa-mi fac timp sa ma duc sa-l vad cu totul, pe indelete. Inchei paranteza. La eveniment a venit si Adela Popescu. E unul din endorserii campaniei. A venit spre mine cu bratele deschise si cu un zambet imens. Ne-am salutat, pupat si imbratisat. Nu sunt prietena cu Adela, nu am stat niciodata la taclale, nu ne-am sunat sa ne povestim iubirile. Ne stim din lumea asta. Asa, superficial, cum e si lumea asta.  (more…)

Ipocrizia faptelor bune

De fiecare data cand cineva a facut o fapta buna si a vorbit despre asta, a fost altcineva care i-a dat peste cap. Cu vorbele, cu vorbele i-a dat peste cap. Ca cica, vezi Doamne, se lauda. Si ca de ce trebuie sa vorbesti despre ce faci tu? Azi am vazut pe Facebook o postare a cuiva care zicea ceva de genul…daca vrei sa hranesti saracii…hraneste saracii. Daca vrei sa postezi pe social media, inseamna ca vrei sa-ti hranesti egoul. Da hai ca pun poza aici ca e mai usor. Stiti si voi engleza.

Ipocrizia faptelor bune

(more…)

Tristetea amara din spatele zambetului dulce

Iata-ma in fata laptopului. L-am evitat o perioada. Asa sunt eu. Uneori cred ca nu am nimic de spus si gandul de a umple pagini cu ganduri goale ma face sa las totul deoparte. Acum am fost prea plina. A trebuit sa le las sa se aseze. Pe ele. Gandurile, trairile.  In minte, dar mai ales in suflet. Unde e furtuna…e prea mult haos ca oricine sa inteleaga orice. Mai ales eu. Dupa tumult, dupa galagie, se aseaza ea. Tristetea. Si eu cu ea, traim impreuna, ca doua prietene care se stiu demult dar se vad rar. Iar atunci cand se reintalnesc sapa dupa amintiri dureroase,  isi fac de cap si traiesc intens fiecare moment. Stiu ca o sa-mi iau la revedere de la ea. Si daca vreau ca ea sa plece, trebuie sa o tin acum langa mine.  (more…)

Mituri despre avort

Pentru ca primavara vine cu miros puternic de actiuni impotriva drepturilor femeii, anul acesta voi fi mai putin draguta in ceea ce priveste acest subiect. Anul trecut am scris despre experienta mea proprie si personala. Daca dai click aici poti citi articolul precedent. Oamenii astia care se ascund in spatele “da noi ajutam femeia” si se mai si intituleaza feministi?! (ce ma?) nu doresc nimic altceva decat suprimarea femeii si al dreptului ei de a alege. Nu stiu daca sunt neinformati, cred ca mai degraba parsivi. Dezinformeaza la greu, folosind tot felul de tactici de manipulare grosolana. Si, ca sa ne intelegem, ei sunt cei care spun ca e mai bine ca o fetita de 11 ani care a fost violata sa duca sarcina pana la capat decat sa faca avort sau ca muama ce tare si eroina este femeia care-si pune viata in pericol sau chiar isi da viata pentru a aduce pe lume un copil, Say what?! (more…)

De ce am repetat clasa a X-a

Aparitia Annei in viata mea virtualo facebucista m-a zdruncinat olecuta. Olecuta mai mult sincer. Pentru ca m-a facut sa ma teleportez intr-o perioada draga multora, neplacuta mie. Daca v-am luat prea repede si v-am bagat in borcanul cu confuzie, sa stiti ca vorbesc despre copila de 13 ani, Anna Andronache, care se lupta un pic cu sistemul, adica cu nedreptatile care se intampla acolo unde Anna ar trebui sa invete, sa creasca si sa se dezvolte, mai precis – la scoala.  Nu am sa vorbesc despre ea si situatia ei, insa va recomand sa intrati pe facebook si sa-i cititi postarile.

De ce am repetat clasa a X-a (more…)

Cum am fost manipulati

MANIPULÁ, manipulez, vb. I. Tranz. A mânui, a manevra. ♦ Fig. A influența prin diverse mijloace modul de a gândi și de a acționa al unei persoane sau al unei colectivități. – Din fr. manipuler.

Cum s-a ajuns la proteste? Si mai ales cum s-a ajuns la ASTFEL de proteste? Cum am ajuns noi sa fim asa?! (more…)

1 2 3 7