Ce simt atunci cand cineva moare

Azi m-am trezit cu mesaje de la prieteni care ma anuntau ca Leonard Cohen s-a stins. Toti stiau cat de mult il ador si ca-i ascult muzica tot timpul. M-am intristat, insa ma asteptam. Deja de multi ani nu era tocmai bine. Au trecut cativa ani de cand am fost ultima data la un concert de-al lui. Cautam updateuri pe site-ul lui in sectiunea de concerte sa aflu cand si daca va mai veni in Europa. A fost egoist si a stat mai mult in State. De ceva timp nu a mai tinut concerte deloc….
Ce simt atunci cand cineva moare

Cu Leonard sunt “prietena” demult. Tot timpul i-am adorat poeziile si muzica, insa de vreo 8 ani am devenit fan cu acte in regula. De fiecare data cand il ascult se intampla de toate in interiorul meu. Ii stiu toate versurile pe de rost, liniile melodice, i-am citit cartile si biografia. Mi se pare un personaj absolut fascinant si un artist cum foarte putini am avut pe planeta asta. Atunci cand vorbesc de lucruri care imi ating sufletul atat de profund imi este aproape imposibil sa le creionez. Este groaznic de greu. Nici o insiruire de cuvinte, oricat de inspirata ar fi, nu reuseste sa-mi redea sentimentele. Poate nu oi scrie atat de bine pe cat am eu impresia despre mine pe alocuri. Poate i suck big time. Un scriitor ar trebui sa stie exact ce fel de cuvinte sa foloseasca pentru a induce cititorilor ceea ce el simte, nu? Cumva, cuvintele pe care le astern aici ar trebui sa-mi ia emotia din suflet si sa o teleporteze in sufletul tau, a celui care ma citesti. Ma declar infranta in acest moment. Poate pentru ca ma simt ca ultimul gandacel pe langa acest poet absolut. Cine sunt eu sa scriu despre el? Si ce as putea scrie incat sa-i faca cu adevarat cinste? Ce as putea spune eu despre el incat sa nu o dau in bara? El, cel care a scris cel mai frumos vers din istoria poeziei. Acel vers simplu, cel mai simplu, dar atat de profund si atat de plin de frumos si optimism? “There is a crack in everything, That’s how the light gets in”. As putea eu vreodata scrie ceva la fel de frumos?

Colegele mele sunt in asentiment cu mine azi, asa ca toata ziua ne-a cantat Leonard Cohen. Fara oprire. Unii il considera numai bun de taiat venele. Nu inteleg de ce. Nu gasesc cu nimic depresive versurile lui. Pe mine ma fac sa le ascult cu zambetul pe buze. La un moment dat m-am trezit plangand. Am simtit ca ma ia tristetea aia…aia de iti baga o ghiara in interior…si te prinde…si te tine acolo. M-am intrebat de ce. De ce plang? Da, stiu, sunt un om sensibil si aleg sa-mi traiesc sentimentele. Nu le ascund niciodata. Bine. Sunt trista. A murit unul dintre cei mai dragi artisti mie. Artistul pe care l-am urmarit prin Europa pentru a fi prezenta la cat  mai multe concerte. Artistul pentru care m-am dus si singura, singurica la concerte. Stateam cu ochii inchisi si-l ascultam cu orele. O fac si acum.

M-am mai intrebat o data. De ce plangi? Mi-am dat seama ca plangeam pentru ca o data cu el plecat, nu voi mai trai sentimentele acelea niciodata. Acele momente au devenit doar amintiri. Atat. Muzica lui va trai. Il voi asculta ca si pana acum. Insa momentul acela cu el care-si strange palaria la piept si le asculta pe Webb Sisters cantand “If it be your will” nu va mai exista decat intr-o filmare de la unul din concerte. Niciodata nu voi mai trai acel sentiment. Cred ca asta e ce simt de fiecare daca cand moare cineva drag. Ramai cu multe. Ramai cu intamplari, invataminte, amintiri. Asta e problema. Amintiri. Acest cuvant drag, dar atat de dureros in acelasi timp. Ce ma sfasie este ca niciodata nu voi mai trai unele lucruri. Lucruri care au apartinut unei singure persoane si tie. Clipe semnate atat de personal de ei, cei care se duc. Si uite asa…bucatele din tine… se duc si ele odata cu ei….Cumva, nu avem cum sa mai fim niciodata la fel…

Asculta….si zambeste…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Comment *