Bratara care s-a incapatanat sa reziste -I-

Era o vineri ca oricare alta. De obicei vinerea ma prinde epuizata dupa o saptamana de munca. Nici nu ma simteam foarte bine. M-am bagat in pat devreme. M-am uitat la un episod din Southpark sau Family Guy cum fac de obicei si m-a luat somnul repede. De dimineata ma trezesc destul de devreme. Deschid mesajele. Unul de la fostul meu iubit: “Nu stiu daca ai vazut la stiri despre incendiul ala de la club colectiv… am fost acolo…jucam fifa intr-un birou intr-o cladire lipita de club. A fost oribil. Am vazut oameni arsi, zbatandu-se pe jos. Am ajutat echipajele de salvare sa care oameni. Sunt inca socat. A fost de departe cea mai oribila experienta din viata mea.” Mesajele continua: “Deci…am inca flashuri cu oameni carbonizati, miros de carne arsa si urlete de agonie” Sub stare de soc dau drumul la televizor. Primele informatii: 27 de morti si 146 de raniti dintre care unii in stare foarte grava.

Bratara care s-a incapatanat sa reziste 1

Arunc un pullover imens pe mine si ies din casa val vartej. Institutul de hematologie este la 50 de metri de casa mea. Era 10:30 dimineata si deja la coada erau peste 100 de persoane. Socata, cautand informatii actualizate pe net, ma asez la coada. Trec mai bine de 3 ore si aflu ca nu pot dona pentru ca am tiroidita Hashimoto…adica o boala autoimuna. Vreau sa ajut! Vreau sa fac ceva! Ce? Unde? Cum? Sunt extrem de bulversata. O sun pe Amalia Enache. Ea sigur trebuie sa stie mai multe. Am rugat-o sa ma tina la curent cu orice forma de voluntariat. Fug acasa unde gasesc o pasare neagra…se refugiase intr-un colt de casa speriata de pisica mea. O pun intr-o cutie de pantofi. da, i-am facut gauri sa poata respira. Stiu ca e foarte greu sa salvezi o pasare. Am vrut sa o duc la un veterinar. cand ma uit din nou la ea…murise. Am luat-o…am frecat-o, i-am facut CPR. O apasam usor si regulat pe inima plangand si tremurand. A murit…

Mi-am petrecut ziua vorbind la telefon, scriind mesaje, urmarind stirile si orice informatie. Seara am fost la Colectiv. M-am dus sa aprind o lumanare. Intre timp mai murisera oameni. Impreuna cu cativa prieteni ne-am oprit la Starbucksul de la Hanul lui Manuc. Toti vrem sa ajutam. Cum? Cu ce? De unde sa o luam? Ne-am indreptat atentia catre cei 5 copii a caror mama murise in incendiu. Am dat sfoara in tara, asa ca a doua zi deja aveam nenumarate pachete cu care am mers la ei. Toata lumea era cu ochii pe ei, ii preluase presa, primaria, fundatiile, toti. Mi-am dorit sa fac altceva. sa ma indrept catre altii. Ai mei prieteni au fost in asentimentimentul meu. In actiunea pentru copiii orfani am cunoscut-o pe Irina care ne-a marturisit ca are o relatie la Elias. Era cunoscuta de toata lumea ca cea care a spart usile de la Terapie Intensiva. Gata. Am hotarat. Maine ne ducem cu mancare. Diana a strans bani de la birou, am mai stans si eu si ne-am dus si am cumparat mancare si produse de igiena pentru apartinatori si medici. Am intrat pe poarta spitalului tremurand ca varga. Apoi, de cand am intrat in spital si pana am iesit mi-am muscat buzele non stop. Oameni care asteptau vesti cu sufletul la gura despre cineva drag. Unii au fost mai deschisi catre noi, altii nu-si ridicau capul din pamant. Am hotarat ca asta trebuie sa facem.

La inceput haotic, apoi din ce in ce mai organizat, impartiti pe echipe care coordonau si voluntari care faceau cu schimbul astfel incat sa fie macar 1 activ in orice moment al zilei, cu ajutorul prietenilor care au restaurante, am asigurat mesele zilnice apartinatorilor si cadrelor medicale pana in momentul in care nu a mai fost nevoie. La Elias, Sf Ioan, Bagdasar Arseni, Militar, Arsi, Alexandrescu. La fel cu medicamente, produse de igiena, fese, pampersi, spirt, dezinfectant, baterii externe, paturi, perne, halate de unica folosinta, cate si mai cate. Nu stiu de ce nu a fost nevoie atunci. Toate astea se intamplau in timp ce autoritatile ne umileau in presa in fiecare zi. Spuneau despre voluntari ca ar fi niste impostori. Ei aveau de toate… Iar noi trebuia sa tacem ca sa nu putem pe nimeni in pericol de a-si pierde slujba…

In primele zile am cumparat si bratara asta. Fundatia Estuar mai strangea niste bani. In schimbul donatiei primeai simbolic o bratara. O bratara simpla, ca acelea de concert. Ati mai vazut-o in pozele mele cu siguranta…. Azi, 27 octombrie, e tot la mana. Intacta. Nu am dat-o niciodata jos. Nici nu se poate da. O voi tine pana o sa vrea ea sa stea….

5 luni de la Colectiv. Au uitat oamenii?

Azi ma opresc aici. Insa maine voi continua povestea… sau povestirile… sunt atat de multe de zis….

1 Comment on Bratara care s-a incapatanat sa reziste -I-

  1. Irina
    October 27, 2016 at 6:29 pm (1 year ago)

    Irina care a spart usa de la Terapie Intensiva te iubeste si iti multumeste ca esti

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Comment *