Dezvoltare personala my ass

Am observat ca mai in toate cursurile, cartile si sfaturile astea cu dezvoltare personala iti spun sa-ti setezi obiective, teluri catre care sa tinzi si apoi sa faci diverse chestii ca sa ajungi acolo. Asta pentru ca toata lumea isi doreste aceleasi lucruri, nu? Sa devina ceva, cineva, sa aiba o casa sau o masina sau o cariera sau o pisica sau un copil sau un cont in banc sau faima sau sau. Bun. Eu cred ca abordarea asta e gresita.

Dezvoltare personala my ass 1

Nu am inteles vreodata intrebarea “unde te vezi peste un an, 5 ani, 10?” Care este rostul acestei intrebari? Nu cred ca s-ar vedea nimeni homeless, jobless sau nefericit, nu? Aproape toata lumea care raspunde la intrebarea asta cred ca o face doar gandindu-se la ce ar vrea sa auda un eventual superior de la ei, nu pentru ei chiar isi vizualizeaza viitorul in acel fel. Am observat si niste raspunsuri de alea cu morcovu’ in dos, in niste termeni de aia de te ia durerea de cap. Da, exista si genul acela de oameni extrem de infipti si hotarati care stiu sigur ca vor sa fie presedinte intr-o zi. Dar pana si ei au avut momente in care si-au sucit drumul o data sau de mai multe ori. Din punctul meu de vedere asta cu planul bine stabilit de la care nu te abati te transforma intr-un mic robotel. Intr-un muncitor la fabrica. Luati cuvantul fabrica ca pe o metafora. Sau nu.

Cred ca la 18-20 de ani habar nu ai ce-i cu tine. Cum sa stii exact ce vrei sa faci in urmatorii 40? Esti un pic atent la tine, iti dai seama ce-ti place si ce nu si o iei pe drumul unei facultati. Te sucesti si renunti, te apuci de alta sau iti schimbi specializarea sau pur si simplu iti iei un job care nu are mare legatura cu facultatea pe care ai facut-o. Ideea e ca ai voie sa te razgandesti. Asta cu planul facut, setting a goal m-ar incurca fantastic. Unu la mana, daca nu-mi ating acel tel as fi complet nefericita, iar daca l-as atinge as putea ajunge la fel de nefericita. Uneori planurile pe care le faci te pot duce intr-o zona in care mai tarziu nu te vei regasi. Sau obiectivvele pe care ti le-ai impus sunt apa de ploaie pe langa ce poti face tu cu adevarat.

Daca eu mi-as fi impus obiective si mi-as fi facut planuri pe termen lung nu ajungeam niciodata la cine sunt azi. M-as fi limitat pentru ca in viata mea normala de copil nu mi-as fi putut inchipui ca voi ajunge sa fac toate lucrurile pe care le-am facut. M-as fi limitat. Mi-am schimbat  joburile de-a lungul anilor. Singurul lucru in comun a fost ca intotdeauna mi-am dorit sa fiu foarte buna in ceea ce fac. Cred ca asta e jmecheria pana la urma. Aici cred ca e secretul. Atunci cand iti impui un obiectiv anume iti faci un…hai sa-l numim caiet de sarcini, nu? Daca ai uita de obiectiv si te-ai concentra in viata doar asupra sarcinilor nu crezi ca viata ar devani mai frumoasa? Si mai ales…mai relaxata?

Eu, una, imi doresc sa fiu buna in ce fac. Am fugit tot timpul de samblonizarea pe care ti-o dau cursurile de orice fel. Mi-a placut sa descopar, sa aplic muncind, m-am dedicat fiecarui proiect sau job pe care l-am avut. Am furat intotdeauna meserie, am avut incredere in instinctele mele si am considerat ca daca intr-un domeniu nu s-a mai facut ceva nu inseamna ca nu ar trebui sa-l fac eu. Am facut si greseli, am invatat din experiente, am cascat ochii si urechile la cei cu mai multa experienta decat mine. Pentru mine nu exista nu se poate, iar atunci cand viata mi-a oferit o sansa am apucat-o bine cu dintii si ambele maini. De multe ori habar nu aveam in ce ma bag. Daca imi faceam eu vreun plan mai ajungeam la oportunitatile acelea? Nu cred.

Cred ca flexibilitatea este un atu. Cred ca un om are tot dreptul sa fie curajos. Sa nu se limiteze la niste planuri oarecum impuse de societate. Sa se concentreze mai degraba la acel caiet de sarcini pe care si-l face in functie de ce crede ca-si doreste de la viata.

Voi cum credeti? Este sanatos pentru un om sa aiba un plan exact pe 5 ani?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Comment *