Eu am fost un copil abuzat

Cand citesc parerile oamenilor despre cum copiii ar trebui batuti ma ia capul. Ma ia ura. Ma ia tristetea. Cand vad cum isi justifica cheful de bataie prin faptul ca parintii au acest drept si ca prin acest drept de fapt ei isi “apara” copiii nestiutori si obraznici de nenorocirile vietii si al anturajelor proaste, ma face sa ies la iveala cu povestea mea de copil abuzat si sa va povestesc un pic despre cat m-a “ajutat” pe mine bataia luata in viata.

Eu am fost un copil abuzat

Mi-au trebuit destul de multe sedinte de terapie pana sa admit ca eu am fost un copil abuzat. Pana sa inteleg. Societatea noastra draguta a acceptat intotdeuna bataia pe care parintii o administreaza copiilor. Aia cu “eu te-am facut, eu te omor’ am auzit-o de prea multe ori. Bataile de care am avut parte, vanataile umflate de pe tot corpul de la celebrul furtun de guma de la masina de spalat, urletele, palmele, jignirile, rugamintile mele de a inceta, au fost bagate intr-o cutiuta magica. O cutiuta formata de aprobul societatii. O cutiuta a acceptarii. Am preferat sa ma gandesc intotdeuna la momentele frumoase ale copilariei mele, insa cele urate au existat intotdeuna in mine, in cutiuta aia blestemata. Intr-o zi, cu ajutorul terapeutului, le-am scos de acolo, le-am trait, m-au mai durut o data, ca apoi sa fie acceptate si sa devina o parte a intregului numit eu.

V-am povestit adeseori despre copilul rebel. Am facut vrute si nevrute. Cred ca fac parte din noi toate astea. Mai ales din adolescenta. Daca e sa acceptam ceva ar fi ca adolescenta este o perioada problematica din viata cuiva. Nu voi vorbi insa despre sotiile mele si nici despre gravitatea batailor primite. Voi vorbi despre “eficienta” lor.  Parintii cred ca daca isi bat copiii, acestia nu vor mai face acel lucru pentru care si-au luat-o, nu? Sau ca prin frica provocata copiii se vor “indrepta” miraculos, vor fi ingeri pe pamant si nu vor mai face nimic din ce parintii considera a fi greseala. CARE E LOGICA DIN SPATELE UNEI BATAI? Nici pana in ziua de azi nu am reusit sa inteleg asta.

Mica intamplare: Eram la gradinita si locuiam la bunici, tot in Iasi. Intre gradinita si blocul bunicilor era o scoala. Intr-o zi, m-am oprit in curtea scolii care avea o gropa de nisip si am facut sarituri in lungime pana seara. Ai mei s-au speriat foarte tare, m-au cautat peste tot si cand in sfarsit m-au gasit am primit o bataie monstruoasa. A doua zi, parintii mei m-au urmarit. Cand am iesit de la gradinita m-am oprit mai intai la groapa de nisip, unde am mai sarit de cateva ori inainte de a merge acasa. Ce credeti ca a facut acea bataie? Imi poate explica cineva?

Stiti ce au facut aceste batai? M-au schilodit pe interior. M-au facut sa fug de acasa. M-au facut sa-mi las parintii in urma si sa fug in lume de tot. Ne-au facut sa ne prefacem ani de zile ca nu s-a intamplat nimic. Ne-au facut sa suferim, sa avem regrete. Ma bucur ca acum ceva timp am discutat foarte deschis despre ce s-a intamplat si am reusit sa trecem peste tot pana la urma. Dar stiti cum? Nu cu mine spunandui mamei ca o inteleg si ca eu am fost un copil rau care merita batut. Si nici cu ea incercand sa-si justifice abuzul. Ci cu acceptare. Acceptarea ca ce s-a intamplat nu a fost deloc bine. Asta m-a facut sa o apreciez si sa o iubesc mai mult. Cu totii facem greseli, Important e sa le constientizam. Sa nu le mai ascundem atat sub pres. In viata fiecaruia exista si o bucatica de urat. Hai sa ne asumam.

Aseara am ajuns tarziu acasaa. Eram pe canapea, scrolam prin Facebook si vad la cineva cat de cat cunoscut spunea ca daca fetita lui ar face ce a facut al lui Boureanu, cu siguranta ii dadea niste palme la fund. Comentarii peste comentarii care il sustineau. Unii se intrebau cum sa se limiteze doar la cateva palme la fund. Aplauze peste tot. Eu am inceput sa plang. Probabil din cauza oboselii.

Mi-ar placea sa ajung sa traiesc acea zi in care parintii care isi bat copii nu mai sunt protejati de o societate frustrata. Frustrarile tale iti abuzeaza copilul, sa stii. Vreau sa traiesc intr-o societate care pedepseste abuzul de orice fel. Nu neaparat prin lege. Ci prin bun simt. Romanului ii place foarte mult sa arate cu degetul. Pai arata cu degetul spre un parinte abuziv! Nu-i mai aplauda! Nu mai incuraja! Nu-i mai cauta scuze! NIMIC, DAR ABSOLUT NIMIC, NU JUSTIFICA ABUZUL FIZIC FATA DE UN COPIL! Mai mult decat atat, cand o sa intelegeti ca bataia chiar nu da rezultate?!

 

2 Comments on Eu am fost un copil abuzat

  1. Kathy Bates
    September 18, 2016 at 8:22 pm (1 year ago)

    Copiii care fac vrute si nevrute sunt cei mai PUTIN batuti sau pedepsiti in alt mod. Asta e o sursa de frustrare mai mare decat durerea fizica, sa vezi ca altora li se trec cu vederea chestii mult mai rele, sau ca scapa cu o sanctiune marunta.

    Cele mai porcesti sanctiuni le primeste un copil care face sotii foarte rar sau deloc, are note bune, arata curat si politicos. Si printre adulti se intampla la fel. Unul care e obisnuit sa faca magarii stie si pana unde are dreptul sa intinda coarda si accepta ca mai poate lua si palmele dupa ceafa.

    Reply

1Pingbacks & Trackbacks on Eu am fost un copil abuzat

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Comment *