Despre asumare

De cand cu blogul, am un subiect nou de conversatie atunci cand ma vad cu oamenii. Bucurie mare. Mie mi-e rusine sa incep sa vorbesc prima despre asta, dar o fac daca nu primesc chiar nici o semnalare. Ahahhaha. Ba nu, mint. Am fost surprinsa placut de foarte multi oameni care atunci cand ma vad imi spun “Te citesc si-mi place mult!” Eu, repede, ochii mari si cu un zambet si mai mare zic “Daaa?!” Apoi, fiecare imi zice ce articol i-a placut cel mai mult. Poate articolele despre care vorbesc sunt diferite, dar impresia generala a facut rotocoale cuvintelor natural, autentic si asumat. Fix ce mi-am dorit de la acest blog. Aleluia! Mi-a iesit!

Despre asumare 1

Aseara cineva mi-a spus ca e super tare ca nu am simtul ridicolului. Suna dubios, nu? Am luat-o ca pe un compliment. Bine, nu cred ca as putea sa ma fac de rusine cu ce scriu eu pe aici sau cu orice aleg sa fac. Insa asa mi-am dat seama(din nou)  pana unde ne-am dus ca societate. In ce tipare, in ce cutiute trebuie sa ne bagam cu grija precum contorsionistii incat sa nu se uite lumea urat la noi? Ce ajungem sa facem pentru a fi acceptati, iubiti, admirati, invitati, pozati, cititi, urmariti, aplaudati, premiati, bla, bla bla?

Eu am crezut intotdeauna ca raspunsul sta in doua cuvinte magice: Fii tu! Daca nu-ti iese din prima, mai incearca. Baby steps de curaj. Asuma-ti intotdeauna parerile, ideologiile, credintele, parul ciufulit, kilogramele in plus sau in minus, faptul ca nu esti perfect, ca iti scapa o virgula, ca ti-e lene de mori, ca n-ai citit o carte anume, ca-ti place portocaliul, ca ai ramas fara bani de cico, ca ti-a sarit oja de pe unghii, nu ai apucat sa te epilezi sau ca pur si simplu nu-ti place de cineva fara nici un motiv.

Omul este format dintr-o sumedenie de greseli si slava universului ca e asa. Ne-am plictisi rau daca ar fi altfel. Nu exista perfectiune. Terminati! Imperfectiunile ne coloreaza viata pana la urma. De la an la an, de la sezon la sezon, notiunea generala despre “perfectiune” se schimba mai repede decat ar putea sa tina pasul chiar si…(introduceti idealul vostru aici). Mai ales standardele alea de frumusete si fashion, toata fashion. Ba sa fii slaba moarta ba sa ai forme,ba sa porti albastru, ba tinte, Dolce e cool, Balmain nu mai e, ba e, Chanel forever, ba sa porti toc ascutit, ba rotund, ba fara toc. Fa-ti unghiutele cu floricele, apoi ascutite, apoi nude. Hai sa fie uniforma ca altfel esti ciudat/a. Sau mai rau! Nu esti cool si sau hip.

Cea mai aiurea e partea asta cu comportamentul in societate. Ba ai voie sa faci chestii ba arunca astia cu pietre in tine. Nush cine sunt astia. Unii. Se gasesc intotdeauna unii. Care nu sunt perfecti nici ei. Doar diferiti. Na voila! Aici e toata jmecheria (da, am scris cu j). Era si o reclama. O mai tineti minte? Aia cu “Suntem cu totii diferiti. Din fericire.” Ziua in care o sa intelegem asta va fi in sfarsit pace pe pamant. Sau nu. Mie imi place ceva, altora altceva si ghici ce? Nu e absolut nici o problema.

Hai ca am luat-o de la Bucuresti cu gand sa ajung la Iasi si se pare ca am ajuns un pic si prin Oradea. Nu, nu fizic, dar asa e cand incepe o moldoveanca obosita sa scrie intr-o vineri. Cumva se leaga asumarea cu acceptarea faptului ca suntem diferiti.

Ca o concluzie: Intotdeauna voi incerca sa fiu cat mai onesta. In primul rand cu mine si cel putin in spatiul asta virtual unde e cald si bine ca e ograda mea. Si va multumesc mult ca ma cititi si ma placeti asa cum imi vine mie sa fiu.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Comment *