Povestea unei fete “puternice”

A fost o data ca niciodata o fata, moldoveanca, din Iasi, pe care o chema Laura. Belecciu. Si fata asta, adica eu, cand are vreo problema mai serioasa se inchide in ea maxim de ajunge sa nu mai faca nici macar lucurile care-i plac cel mai mult. Ca, de, ea e maxim de puternica si nu se plange neam. Uite asa, au trecut zilele si n-a mai postat nimic nici macar pe Facebook-ul bloggului.

Povestea unei fete puternice

Moldoveanca, adica eu, a fugit intotdeauna de negativism si de fenomenul oamenilor care se victimizeaza. Atat de mult a fugit incat a ajuns sa confunde lucrurile. Hai ca e super dubios sa scriu la persoana a treia, asa ca imi iau personalitatea de haturi si ma incumet sa iau totul in pieptul persoanei intai.

De cateva luni ma lupt cu psihicul sa ies victorioasa dintr-o problema medicala. Mi-a aparut ceva la nas si pentru ca sunt ipohondra si pentru ca bunica mea a avut cancer la nas, m-am dus cu creierul in niste zone nu tocmai placute. M-am dus si la medici, ceea ce e cat se poate de bine. Medicii au avut mai multe de spus, dar nu prea s-a rezolvat nimic in afara de niste bani cheltuiti, medicamente inghitite si alifii aplicate. Intr-un final am ajuns la un medic mai cu experinta si mi-a pus un diagnostic unanim acceptat si de altii. Concluzia este ca trebuie sa ma operez. Umbla la case de asigurari, medici de familie, fa analize, du-te, vino, hai cu nervii, ai rabdare mai fata, dupa 100 de ani se rezolva toate. Sun victorioasa la chirurg, el imi explica ca s-a retras din sistemul de stat si nasul mi se super infecteaza. Am cautat un alt medic, am luat vreo 3 feluri de antibiotice, am o gaura pe nas si umblu pansata non stop de o saptamana. Ce am de facut? Trebuie sa am doar rabdare. Cu rabdarea se trece si marea, stiu. Insa sunt femeie, sunt prietena si PR. Si nimic nu se potriveste cu un nas pansat si extrem de inestetic.

Unii imi zic ca as fi puternica, eu ma simt ciudat. Stiu ca sunt oameni care nu ies din casa daca au vreun cos mai mare, stiu ca e normal sa fiu afectata, dar mie tot nu-mi iese la socoteala.

Puternica as fi daca as putea sa dau ignor cu adevarat la problema. Puternica as fi fost daca nu ma izolam intr-atat de tare incat sa ajung sa nu scriu pe blog. Puternica as fi fost daca nu ma ascundeam dupa niste boscheti sa apar doar pentru 5 minute la ziua celul mai bun prieten al meu, sau la alte evenimente ale prietenilor. Nu mi se pare ca sunt asa tare doar pentru ca vin in fiecare zi la birou si incerc sa afisez un zambet pe bune.

Vedeti voi, mi-am dorit ca acest blog sa fie plin de exemple pozitive, sa fie optimist si lumea care-mi trece prin ganduri sa plece incarcat de ceva de bine. Am fugit de blog in aceste zile tocmai pentru ca nu am vrut sa-i incarc pe altii cu problemele mele. Pai am cam gresit zic eu. Nu e ok sa te izolezi, nu e ok sa consideri ca nu te poti arata in lume daca ai o problema medicala cu efect negativ estetic. E ok, trece, sper. Si daca oi ramane cu cicatrice, aia e. Nu ma face cu nimic mai putin moldoveanca. Si asta-mi place cel mai mult.

Atat de mult suntem in ficare zi pusi la zid in numele esteticului, incat am ajuns sa ne macinam psihic pentru orice. Am ajuns eu, un om puternic, sa plang singura in fata oglinzii intrebandu-ma daca o sa mai fiu vreodata frumoasa. Nu am cum sa nu ma gandesc in ce fel se simt cei mai putin puternici. Unde am ajuns ca societate daca am ajuns sa aratam cu degetul un fir de par in plus sau un cos? De ce am ajuns atat de departe incat sa-mi fie rusine cu nasul meu cel pansat? Eu fiind destul de nepasatoare in directia asta. Hai sa ne mai gandim putin la asta. Hai sa gandim un pic mai mult inainte de a arunca cu cataroiul in cei din afara esteticului din reviste.

 

6 Comments on Povestea unei fete “puternice”

  1. Mihaela Savu
    April 28, 2016 at 9:31 pm (5 years ago)

    Multa sanatate! Si ai dreptate, nimic – fizic – nu ne face mai putin sa fim ceea ce suntem, nici o cicatrice, nici cateva kilograme in plus. Societatea ar trebui sa invete sa revina la bunul simt si normalul de alta data, cand imaginea de pe coperta unei reviste nu era un etalon.

  2. picatura
    May 1, 2016 at 7:14 am (4 years ago)

    Dr. Cristi Ionita ORL Panduri. Tanar (40), bun profesional, inteligent.

  3. simona
    May 2, 2016 at 8:57 am (4 years ago)

    Păi dacă nu îți ieșea benghiu’ pe nas mai aflam eu de tine? Coșul trece, caracterul rămâne. Vindecare rapidã!

    • Laura Belecciu
      May 3, 2016 at 2:25 pm (4 years ago)

      Ahahhahahahhahaha. Multumesc mult draga mea!

  4. Laura
    May 3, 2016 at 6:45 am (4 years ago)

    O cicatrice = o experienta, nu o problema. Apai sanatate, ai grija de tine si lasa gandurile negative si pitulatul. Oamenii care conteaza sunt interesati de ce spui si ce faci, nu de cum arati. Sanatate multa!

    • Laura Belecciu
      May 3, 2016 at 2:24 pm (4 years ago)

      🙂 Multumesc mult tiza draga!