Mesajul unui voluntar obosit

Voluntariatul si caritatea vin in primul rand din suflet. Si atunci cand lucrezi in primul rand cu sufletul e cel mai greu de dus. Sunt voluntar de ceva ani, deja foarte multi. Am fost implicata si am sustinut multe forme proiecte ce tin de mediu. Gunoaie, copaci, impadurire, aer, apa, natura. Natura mi-e draga tare.

Voluntariatul si caritatea - joburi full time

De anul trecut incoace m-am implicat prima data atat de activ ca voluntar pentru oameni. Si natura plange tare daca ai urechi sa o auzi. Dar oamenii sangereaza si plang si sufera si mor si tie ti se rupe sufletul odata cu ei. De fiecare data cand ti se rupe sufletul se intampla ceva in urma. Sufletul cred ca are o limita impinsa spre un numar foarte mare de momente in care el se poate rupe. Uneori asta te mareste, te intregeste, te face mai puternic, te defineste. Uneori, insa se lasa si cu un gol mare. Sau cu multe mici. Sau poate cu multe mari.

Faci bine si binele ala se vede, oamenii se bucura de el si apoi ar trebui sa se termine, nu? Ce te faci atunci cand nu se mai termina? Cand vine veste dupa veste si nici una nu este asa cum ti-ar placea tie sa fie? Atunci cand ti se pare ca ai trait intotdeauna intr-o lume a ta care nu are nici o legatura cu lumea intreaga? Ce faci? Cum faci? De unde sa stii cum sa mai faci? Cel mai dureros este sa te intrebi daca are rost sa mai faci ceva.

Oamenii ma tageaza in conversatii, in poze cu oameni amarati. Ma suna, imi scriu in privat. Toti se asteapta sa am cel putin o parere. Sa stie ce gandeste voluntarul care a batut spitalele, omul care tipa solidaritate din toata inima la Universitate, care s-a zbatut sa faca ceva.

Vestile vin in valuri de soc. Au fost atat de multe proaste incat nici nu vreau sa le enumar aici. Recent au mai venit doua care deja ma fac sa cred ca sunt probabil un om nebun. Ieri am aflat ca Piedone candideaza din nou la Primaria Sectorului 4, iar azi ca aceeasi Primarie vrea daune de 100 de milioane de Euro pentru ca cica i-a fost afectata imaginea. Reactia mea? Liniste. Nu pot sa mai scot un singur cuvant. Nu pot nici macar sa ma revolt in acest moment. Nu pot fi furioasa. Nu pot fi nimic. Am obosit!

Acum ma simt asa. Si nimic nu-mi poate schimba acest sentiment. Acum. Acum imi traiesc umilinta. Dar doar pentru a ma regrupa ca individ. Nu, nu am sa renunt, chiar daca va bateti joc de noi cu atat de multa usurinta. Voi tacea acum pentru ca sunt atat de obosita si mi-e ca tipatul meu nu va fi destul de puternic. Acum e liniste. Imi odihnesc sufletul gaurit.

Nu lua tacerea ca pe o resemnare! Doar ma odihnesc…

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Comment *